Argumente:

Legislaţia europeanã actualã privind seminţele îşi are originea în vremea când protejarea mediului, a naturii şi diversitatea biologicã erau subestimate. Numeroase întreprinderi de ameliorarea plantelor au adus atunci pe piaţã o diversitate de varietãţi. Cele mai multe dintre acestea au putut fi reînsãmânţate dupã recoltã, o tehnicã prezentã şi practicatã de mii de ani, de-a lungul istoriei agriculturii.

În anii 1980, s-au dezvoltat doi noi termeni care sã defineascã ceea ce pânã atunci era o practicã comunã: primul, “drepturile ţãranilorµ şi, al doilea, varietãţi “cu polenizare liberãµ (seminţele din care se produce aceeaşi varietate în cazul în care nu se încrucişeazã cu o varietate similarã). Acest lucru s-a întâmplat din cauza schimbãrii dramatice a pieţei de seminţe. Astãzi, cele mai mari zece companii dominã trei pãtrimi din piaţa globalã de seminţe, mai mult de jumãtate din piaţa globalã provenind de la industria agrochimicã.

Majoritatea varietãţilor sunt subiectul unor restricţii tehnice şi legale care submineazã recultivarea seminţei pãstrate şi multiplicate de ţãrani. A fost introdus astfel acordul oficial, necesar pentru ca o sãmânţã sã intre pe piaţã, criteriile fiind adaptate pentru varietãţile industriale. Productivitatea şi populaţia globalã în creştere au fost folosite drept argumente pentru aceste mãsuri. Totuşi, Raportul multilateral întocmit de Evaluarea Internaţionalã de Stiinţe Agricole şi Tehnologice pentru Dezvoltare (IAASTD) ilustreazã instabilitatea acestei abordãri.

Diversitatea recoltelor a dispãrut masiv de pe piaţã. Acest lucru afecteazã diversitatea varietãţilor neînregistrate, care, în prezent, sunt schimbate sau comercializate de cetãţeni europeni îndrãzneţi fãrã nicio înregistrare. Astãzi, ne bazãm numai pe experienţa şi expertiza valoroasã a acestor oameni. Ar trebui sã încurajãm creşterea numãrului lor, şi nu doar ca hobby, ci şi ca mod de a trãi.

Un aspect secundar important este faptul cã în agricultura ecologicã, datoritã diversitãţii sale, nu au fost reproduse anumite varietãţi în mod special. Totuşi, agricultura organicã are nevoie de plante puternice fãrã intervenţia pesticidelor. Acest lucru este posibil numai cu o rezervã de gene naturale, larg rãspânditã. Varietãţile acestea sunt, în genere, considerate ca fiind inacceptabile pentru înregistrare sub criteriile actuale ale întregistrãrii seminţelor.